S.A. „Loteria Națională a Moldovei” a semnat un contract de consultanță cu Compania românească Gaming Consulting

S.A. „Loteria Națională a Moldovei” a semnat un contract de consultanță cu Compania românească Gaming Consulting, pentru elaborarea unui plan de afaceri consolidat și îmbunătățirea performanțelor economice.

Contractul vizează întocmirea unui Plan de Afaceri bine pus la punct și îmbunătățirea performanțelor economice ale  S.A. „Loteria Națională a Moldovei” în urma unor analize aprofundate a tuturor proceselor implicate in derularea afacerii.

Gaming Consulting  a fost înființată în anul 2007 de către Sorin Constantinescu, care este și CEO-ul companiei, cu o experiență vastă în domeniu, asigurând consultanță în mod curent pentru unii dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România – atât în sectorul land based (jocuri de noroc tradiționale), cât și în mediul online, în plin avânt în această perioadă în țara noastră.

Firma Gaming Consulting acoperă toate ramurile industriei de jocuri de noroc – pariuri sportive, jocuri de cazino, sloturi, bingo, loterii, deține o divizie specializată pe land based și una pe jocuri online, având în echipă oameni cu experiență îndelungată în domeniul de gambling din România. De asemenea, Gaming Consulting are alături avocați de top specializați în legislația de specialitate a jocurilor de noroc și colaborează cu economiști și specialiști media.

Contractul cu Loteria Națională a Moldovei nu este primul de acest gen cu o loterie națională. În 2013, compania a semnat un contract cu loteria maghiară, iar în 2015 cu cea din Serbia. 

 

S.A. „Loteria Națională a Moldovei” își asumă responsabilitatea să dețină controlul asupra bunei desfășurări a jocurilor de noroc pe teritoriul Republicii Moldova, cu scopul de a combate activitățile ilegale în domeniul jocurilor de noroc și mizează pe faptul că reglementarea și comercializarea activităților de jocuri de noroc va aduce beneficii financiare substanțiale bugetului de stat.

Detalii suplimentare vedeți aici: